Vântul puternic din cursul zilei de ieri a produs mai multe pagube pe raza județului Sălaj.
Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi să intervină, pe parcursul zilei de sâmbătă, 25 aprilie, la mai multe intervenţii. Datorită condiţiilor meteorologice și anume intensificări locale ale vântului au fost semnalate diverse evenimente.
Astfel, pe strada 22 decembrie din Jibou câteva cabluri de telefonie s-au desprins şi au căzut la marginea drumului. Totodată un copac s-a prăbuşit pe carosabilul drumului dintre localităţile Cehu Silvaniei şi Ulciug.
În Șimleul Silvaniei, pe strada Partizanilor, un panou publicitar s-a desprins şi a căzut peste un autoturism. De asemenea, un copac a spart un geam şi a distrus pervazul unei ferestre al unui restaurant de pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Zalău.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.