Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

FOTO/VIDEO – Clădire în flăcări în Pintic. Pompierii dejeni au intervenit

0 1.160

Două autospeciale de stingere a incendiilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un incendiu izbucnit într-o clădire din Pintic.

Alarma la numărul unic de urgență 112 s-a dat cu puțin înainte de miezul nopții, iar spre locul solicitării au fost direcționate echipaje de stingere, dar și polițiștii. La sosirea pompierilor la fața locului incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, dar și în una dintre încăperi.

Au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD, asta deoarece proprietara construcției suferise un atac de panică.

Din câte se pare, incendiul a izbucnit de la horn și s-a extins cu repeziciune, cuprinzând tot acoperișul. În clădirea respectivă funcționa barul din localitate, acesta fiind afectat în totalitate. Din fericire, la momentul izbucnirii incendiului nu se afla nicio persoană în interior, astfel că incidentul nu s-a soldat cu victime, decât cu pagube materiale.

”S-a acționat timp de 2 ore pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor negative, fiind limitată propagarea flăcărilor mai departe de limitele în care au fost găsite. Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar cercetările preliminare au stabilit că incendiul a pornit de la necurățarea coșului pentru evacuarea fumului și amplasarea acestuia necorespunzător față de materiale combustibile”, transmit reprezentanții ISU Cluj.

Având în vedere incidența crescută în perioada rece a acestor incendii sau intoxicarea cu gaze de ardere, care au la bază coșurile de fum necurățate, atragem încă o dată atenția asupra importanței efectuării regulate a curățirii coșurilor pentru evacuarea fumului de către coșari autorizați.

ISU Cluj

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More