Fujikura Automotive angajează 300 de persoane
Societatea comercială Fujikura Automotive România, continuă procesul de selecție în vederea angajării de muncitori necalificați. Interviurile pentru angajare vor avea loc la Primaria Municipiului Dej, Sala Căsătoriilor, în luna februarie în zilele de miercuri și joi, 5, 6, 12, 13, 19, 20, 26, 27.
„Spuneam anul trecut că Dejul devine tot mai atractiv pentru investitori și iată că acest lucru se concretizează, la inceputul noului an, prin noi locuri de muncă. Societatea Fujikura a realizat pe parcursul anului 2013 procese de recrutare, pentru angajare de personal, în urma cărora au fost angajate 350 de persoane, iar în luna februarie se demarează selecția pentru 300 persoane. O revigorare a pieței forței de muncă din oraș este preconizată și prin extinderea Companiei Trelleborg Automotive, printr-o investitie de 16 milioane de euro, demarată la începutul anului 2014, care va oferi anul viitor încă 250 locuri de muncă. Pentru dezvoltarea orașului, orice investitor de bună credință a avut și va avea sprijinul meu, în calitate de reprezentant al instituției pe care o conduc”, a declarat primarul municipiului Dej, Morar Costan.