Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Have Fun” eveniment caritabil la Sala Sporturilor din Dej

0 20

Have Fun eveniment caritabil dej

Asociația Jasminne – copii cu autism Dej și  Valer Events organizează vineri, 3 octombrie, la Sala Sporturilor din Dej, un eveniment caritabil în sprijinul copiilor cu deficiențe.

”Have Fun” se va desfășura vineri între orele 15-22 și se adresează copiilor cu deficiențe, autism, sindrom Down, ADHD, Hiperchinezie, Epilepsie sau alte deficiențe fizice și neurologice din zona Dej – Gherla.

Evenimentul va debuta cu un flashmob happy song, continuând cu sepctacole de muzică, un număr Dog assist – terapia cu animale, un spectacol susținut de dansatorii de la Latino Angels, în program fiind incluse și ateliere de pictură sau fotografie.

Invitați speciali ai evenimentului sunt Zoltan Martonoș, care va realiza un atelier ”spray art”, și Dudu Isabel, care va susține un concert începând cu ora 19:30.

Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru acești copii, fonduri gestionate de Asociația Jasminne – copii cu autism Dej, care se ocupă cu astfel de cazuri.

‘’M-am implicat în acest proiect deoarece și eu, la rândul meu, sunt părinte și m-am pus în pielea părinților acestor copii. La invitația Laurei, președinta asociației, am răspuns pozitiv și fără ezitare deoarece am simțit că întrajutorarea umană din zona noastră s-ar putea dezvolta mult mai rapid, având în vedere faptul că atât Dejul, cât și Gherla sunt două orașe mici în care oamenii se cunosc între ei. Mizând pe acest avantaj am primit într-un timp relativ scurt un feedback pozitiv din partea partenerilor noștri care au dorit să se implice necondiționat pentru realizarea acestui eveniment caritabil.

Lumea trebuie sa conștientizeze că există persoane în jur care chiar au nevoie de ajutor, iar acest ajutor se poate materializa foarte ușor printr-o implicare în masă a oamenilor cu suflet bun.

Gândiți-vă că acești copii nevinovați merită și ei să aibă o viața frumoasă, normală, iar pentru ca toate acestea să se întâmple, atât eu cât și ‘’Asociația copiilor cu autism, Jasminne’’ ne vom implica la maximum pentru ca viața acestor copii să se schimbe treptat în mai bine.

Vă aștept în număr cât mai mare, deoarece știu că atât în Dej cât și în Gherla încă mai există mulți oameni buni care se gândesc la prietenii din jurul lor, prieteni care acum au nevoie de ajutorul vostru.’’ (Valer Florian – Organizator Eveniment)

MOTTO:

„Închipuie-ți că într-o zi copilul tău dispare de lânga tine, cu mintea, cu sufletul și cu gândurile. Se topește încet, într-o prăpastie formată înăuntrul lui!

Închipuie-ți ca într-o dimineață copilul tău se trezește din somn și nu te mai poate recunoaște, uită toate cuvintele pe care le știa, uită să te privească, uită cum se iubește o mamă, un tată, uită că tu ești părintele lui.

ACUM…închipuie-ți că tu ești acel părinte …

IMPORTANT!

Din cauza vremii nefavorabile, evenimentul a fost mutat de către organizatori la Sala Sporturilor din Dej. Programul rămâne același.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.