Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Furt de bani din clădirea Teatrului Maghiar din Cluj-Napoca. Hoții au sustras încasările dintr-un fișet metalic

0 887

Polițiștii clujeni au fost sesizați în această dimineață despre producerea unui furt, noaptea trecută, din clădirea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

”La data de 6 decembrie a.c., în jurul orei 06.00, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112 a fost sesizată pătrunderea unor persoane într-o clădire destinată spectacolelor culturale din municipiul Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Serviciului de Investigații Criminale Cluj, alături de polițiști criminaliști , iar din verificările preliminare efectuate la fața locului a reieșit faptul că în intervalul orar 02.30 – 03.00, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în interiorul clădirii, fiind sustrasă o sumă de bani dintr-un fișet metalic.

Au fost demarate cercetări pentru a se stabili valoarea prejudiciului, existența altor bunuri sustrase, fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Totodată, activitățile specifice, derulate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, vizează stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs fapta, identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More