Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Furturi și iar furturi în Maramureș. O femeie a rămas fără telefonul mobil chiar din propria mână

0 133

Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat un telefon mobil. Acesta are la activ și alte asemenea fapte, dar și o tâlhărie.

Cei de la IPJ Maramureș transmit faptul că, ieri, ora 14:12, poliţiştii din Sighetu Marmației, au fost sesizaţi de către o femeie de 32 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla la intersecția străzilor Constructorului cu Mihai Eminescu din municipiu, un tânăr i-a furat din mână telefonul mobil.

Oamenii legii au identificat în scurt timp un tânăr de 28 de ani din municipiu, bănuit de comiterea faptei. Astfel, au reuşit şi recuperarea prejudiciului şi restituirea acestuia.

Cercetările derulate de poliţiştii de investigaţii criminale sigheteni au stabilit că tânărul ar fi comis şi alte fapte, inclusiv o tâlhărie în luna august a anului trecut.

Poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sighetu Marmatiei cu propunere de arestare preventivă, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More