Gabriel Zetea cere noi măsuri pentru a limita răspândirea Covid-19. Printre acestea el cere program de cumpărături în funcție de vârstă și verificarea mașinilor ce ies și intră în județul Maramureș.
Președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, cere Prefectului Județului adoptarea de urgență a trei seturi de măsuri pentru protecția maramureșenilor în contextul pandemiei de coronavirus.
Prima măsură propusă de către Gabriel Zetea prevede că, pe teritoriul județului Maramureș este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței, gospădăriei, cu excepția următoarelor motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestic, iar toate aceste recomandări trebuie privite, din acest moment, ca și obligativități sau interdicții.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere completată în prealabil. Măsura se aplică începând cu data de 25 martie 2020, ora 00:00.
A doua măsură precizează că, în cazul cumpărăturilor necesare traiului, acestea să fie realizate pe categorii de vârstă, respectiv persoanele peste 60 de ani să își achiziționeze alimentele în cursul dimineții, până la ora 11:00, iar persoanele cu vârsta sub 60, să iasă la cumpărături după ora 11.00.
Solicit Prefectului Județului Maramureș ca, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, să adoptăm o măsură care prevede ca persoanele peste 60 de ani să efectueze cumpărăturile necesare dimineața, în intervalul 7.00 – 11.00, urmând ca, de la ora 11.00 și până la închiderea magazinelor, cumpărăturile să fie realizate de persoanele cu vârsta sub 60 de ani, a transmis Gabriel Zetea.
A treia măsură solicitată de către președintele Consiliului Județean Maramureș se referă verificarea cetățenilor și a mașinilor care intră sau ies din județul Maramureș, de către poliție, jandarmi și Poliția Locală, în vederea stabilirii locației de deplasare, precum și istoricul de călătorie din ultimele 14 zile.
Cer de urgență adoptarea în cadrul CJSU și impunerea imediată a verificării accesului mașinilor și persoanelor care intră în Maramureș, la toate punctele de intrare în județ, prin constituirea de filtre operaționalizate de către Inspectoratul de Poliție al Județului. Poliția va fi asistată de către reprezentanții Poliției Locale, dar și de cei ai Jandarmeriei. Organele de ordine vor stabili de unde vin aceste persoane sau unde se deplasează, dar și care este istoricul de călătorie în ultimele 14 zile, a mai arătat Gabriel Zetea.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.