Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Găsit mort pe scările spitalului. Pacientul dispăruse cu 24 de ore înainte – VIDEO

0 909

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, pacient la Clinica universitară Medicală 2 din Cluj, a fost găsit mort pe niște scări ale spitalului, fără ca cineva să îl vadă sau să știe de el timp de 24 de ore de când a fost dat dispărut din spital.

Alarma dispariției bărbatului a fost dată pe data de 21 februarie de sora acestuia, care a observat că de aproximativ 4 ore nimeni nu știa nimic de el. Primele care l-au căutat pe cel dispărut au fost asistentele și infirmierele.

Bărbatul de 55 de ani era internat în salonul 12 la Secţia Medicală 2. Cei doi colegi de salon au povestit familiei, că în ziua de 21 februarie, acesta, având o stare de sănătate stabilă, simţindu-se bine, a luat prânzul, iar apoi a ieşit pe culoar. Se întâmpla în jurul orelor 13 -14. Deputatul Emanuel Ungureanu, încercând să reconstituie cele întâmplate, a găsit că din acest culoar pornesc nu mai puţin de 5 rânduri de scări toate cu acces liber: „E un adevărat labirint aici. Orice bolnav confuz ieşit de sub anestezie poate să se rătăcească pe aceste scări”.  Sora pacientului şi-a făcut griji că acesta nu-i răspunde la telefon şi în jurul orei 16.30 a venit la spital. Bărbatul dispăruse de ore bune, dar niciun cadru medical nu observase. La insistenţe mamei, asistentele şi infirmierele au început să-l caute. Peste circa o oră e alertată poliţia.

A doua zi, fiul bărbatului s-a întors să-şi caute tatăl. A fost la farmaciile din zone să ceară filmările de pe camerele video. Spitalul nu are nicio cameră de supraveghere. În jurul orei 10.00, a fot anunţat că tatăl era mort. „A fost anunţat că tatăl său murise cu o zi înainte. Se afla pe scările spitalului pe care a fost căutat. Nimeni nu ştia de moartea lui”, povesteşte nepoata bărbatului. Scuza pentru faptul că nu a fost găsit a fost că pe unul dintre cele 5 rânduri de scări nu a fost căutat „deoarece acele scări sunt străbătute numai de studenţii care merg spre amfiteatru, deci acolo nu s-a căutat”. Bărbatul a fost găsit în fund, pe scări, cu o sticlă de apă lângă el.

Deznodământul acestei povești mi se pare absolut halucinant. Cred că în România anului 2018 este incredibil să mori într-un spital și să nu te găsească timp de 24 de ore. Spitalul a fost întors cu susul în jos și nu a fost găsit, iar apoi am fost sunați că a fost găsit mort pe scări”, susține nepoata defunctului.

Monica Costin, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Cluj spune că scările unde a fost găsit bărbatul decedat sunt scările amfiteatrului, care nu sunt de acces pentru pacienți și nici pentru personal, întrucât sunt ale Universității de Medicină și Farmacie, sunt scări de acces pentru studenți.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.