Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Geanina Gavriș, noul președinte al Rotary Club Dej

0 91

Rotary Club Dej va marca vineri, 15 iulie, începutul anului rotarian 2016-2017 printr-o seară specială consacrată schimbului de preşedinţi, care va avea loc la restaurantul „Sun Garden Therme” cu începere de la ora 18,00.

Cu ocazia tradiţionalei ceremonii de predare a însemnelor rotariene, Virgil Oşan va înmâna însemnele funcţiei – colanul şi pin-ul – noului preşedinte Geanina Gavriș, momentul festiv bucurându-se de prezenţa Guvernatorului Rotary District 2241 și a prietenilor de la cluburile Rotary din țară.

În cei 8 ani de la înfiinţare, Rotary Club Dej se prezintă cu un bilanţ de peste o sută de acţiuni, umanitare, sociale şi culturale, organizate de club sau derulate în parteneriat cu administraţia locală, cu fundaţiile şi ONG-urile locale și cluburile partenere.

Ca o recunoaştere a muncii pe care o depun rotarienii dejeni, în folosul comunităţii căreia îi aparţin şi a familiei Rotary Internaţional din care fac parte, în 2014 activitatea clubului a fost evidenţiată în cadrul Conferinţei Districtuale, printr-o Diplomă de Merit, semnată de preşedintele Rotary International.

De asemenea, spre bucuria şi mândria clubului dejean, „past president” Adrian Corniciu, care în perioada 2014-2015 a fost asistent guvernator al Districtului 2241, în anul rotarian următor a răspuns de compartimentul de resurse pentru sănătate şi alimentaţie în cadrul Districtului (District Resource Group Health and Hunger Chair), iar anul acesta, președintele clubului, Virgil Oșan, a fost desemnat „Rotarianul anului”.

Distincții care denotă seriozitatea și implicarea Rotary Club Dej în folosul oamenilor, subscriind în totalitate la sloganul organizației: „Rotary servește umanitatea” (Rotary Serving Humanity).

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More