Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Gelozie, agresiuni și amenințări cu moartea

0 130

Polițiștii din Borșa, Tăuții Măgherăuș și Groși au emis în cursul zilei de ieri, 12 ianuarie, trei ordine de protecție provizorii pe numele a trei bărbați care și-au agresat partenerele de viață.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al IPJ Maramureș, la Coaș o femeie, în vârstă de 36 de ani, a fost agresată de fostul soț, în vârstă de 40 de ani, pe fondul geloziei şi al consumului de alcool.

Tot sub influența băuturilor alcoolice a devenit agresiv și un bărbat din Borșa în vârstă de 41 de ani care și-a amenințat soția cu moartea.

La Tăuții Măgherăuș, o femeie în vârstă de 38 de ani care plecase de acasă din județul Dolj din cauza agresiunilor repetate ale soțului și se refugiase la rude în comuna Bozânta Mare, a sesizat poliția după ce soțul acesteia a găsit-o.

În toate cazurile polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie și, constatând că situațiile prezintă riscuri iminente asupra vieţii şi integrităţii victimelor, au emis și ordine de protecție provizorii, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More