Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Germania extinde lockdownul până în 14 februarie

0 187

Germania a extins lockdown-ul naţional până la 14 februarie, cu noi reguli care fac obligatorie purtarea măştii în magazine şi în transportul public.

În cadrul unui summit virtual, Angela Merkel şi şefii din 16 landuri federale au fost de acord să continue impunerea restricţiilor privind adunările şi închiderea grădiniţelor, şcolilor, restaurantelor şi magazinelor neesenţiale până la mijlocul lunii viitoare. 

O nouă regulă va interzice populaţiei să poarte măşti confecţionate acasă sau eşarfe în magazine sau în trenuri şi autobuze, impunând folosirea „măştilor clinice”. 

Landul german din sud Bavaria şi Austria au introdus săptămâna aceasta reguli de purtare a măştilor FFP2, deşi mai mulţi virusologi avertizează că măştile respiratorii trebuie montate profesional pentru a garanta o protecţie eficientă. 

Merkel şi liderii landurilor au fost de acord să urmărească reducerea contactelor în transportul public, deşi fără o oprire completă a traficului de autobuze şi metrou din interiorul oraşului, aşa cum au discutat anterior. 

Germania a înregistrat aproape 1.000 de decese din cauza Covid-19 în ultimele 24 de ore şi 11.369 de noi infecţii. De la începutul pandemiei, Germania a raportat 2.052.028 de contaminări şi 47.622 decese.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More