Gheorghe Benea, fostul primar al Dejului, condus joi pe ultimul drum
Gheorghe Benea va fi condus pe ultimul drum joi, urmând să fie înmormântat în satul natal Lemniu, din Sălaj. Miercuri, la Dej, va avea loc o slujbă de pomenire.
Pentru cei din Dej, care vor să-i aducă un ultim omagiu celui care a fost Gheorghe Benea, miercuri seara, de la ora 18, va fi pomenirea la Biserica de pe Regina Maria din Dej. Anunțul a fost făcut de conducerea Parohiei Ortodoxe Dej II.
”Înmormântarea o să fie joi, de la ora 12, în satul lui de naștere – Lemniu, județul Sălaj, unde a vrut să fie înmormântat, deasupra lui bunicu. Va sluji IPS Părinte Mitropolit Andrei. Domnul să ne ia pe toți în brațe. Să nu ne uitați în rugăciuni”, a scris fiul acestuia, preot Grigorie Benea, într-un mesaj pe Facebook.
Gheorghe Benea s-a stins din viață în noaptea de luni spre marți la Clinica de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, unde fusese internat în urma infectării cu noul tip de coronavirus.