Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Gloria Bistrița a fost victimă sigură la Târgu Jiu

1 217

Gloria Bistrița a fost învinsă cu 4-0 în meciul din etapa 28 în deplasare cu Pandurii, echipa antrenată de Nae Manea luând deja drumul retrogradării. La Târgu Jiu, ardelenii au primit câte două goluri în fiecare repriză, având puține ocazii în care au amenințat poarta adversă.

După eșecul usturător din etapa trecută pe teren propriu cu CFR Cluj, bistrițenii sperau ca în deplasarea de la Târgu Jiu să nu ofere atâtea cadouri gazdelor, gândul la victorie fiind o necunoscută pentru Gloria.

De doar un sfert de oră au avut nevoie gorjenii pentru a deschide scorul, Predescu modificând pentru prima dată tabela cu o execuție senzațională de la 30 de metri, șut care s-a dus direct la vinclu.

Minutul 26 a adus a doua reușită a gazdelor, de această dată John Ibeh marcând după ce a primit pasa de la Nicoară. Două minute mai târziu a trimis balonul în plasă și Matulevicius, dar golul nu a fost validat din cauza unei poziții de offside.

După ce că situația nu le permitea să spere la o victorie sau un rezultat pozitiv, ardelenii au avut parte și de ghinion, Nae Manea fiind nevoit să facă toate cele trei modificări avute la dispoziție doar din cauza accidentărilor.

Al treilea gol al gorjenilor a venit în minutul 71, când Matulevicius a reușit până la urmă să-și treacă numele pe lista marcatorilor. A scăpat singur pe contraatac, a ajuns în careu față în față cu portarul și l-a învins fără probleme pe Albuț.

Gloria putea marca golul de onoare în primul minut de prelungiri, însă torpila lui Enescu a zguduit transversala porții lui Mingote. Două minute mai târziu, Nicoară a obținut un penalty, tot el stabilind scorul final din lovitură de la 11 metri.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More