Gloria Bistrita pleaca in cantonament in Antalya
Un om de afaceri apropiat clubului bistritean a sarit in ajutorul Gloriei si sponsorizeaza cantonamentul echipei in Antalya. Macinata de dificultati financiare, Gloria Bistrita a facut pana acum pregatirea doar pe plan local.
Nicolae Manea si oficialii clubului bistritean primesc un cadou neasteptat. Dupa ce s-au plans ca nu au bani de cantonamente in aceasta pauza competitionala, ardelenii s-au resemnat la gandul ca nu vor pleca in strainatate pentru un stagiu de pregatire.
Bistritenii cautau solutii pentru a face un cantonament in Turcia, iar salvarea a venit de la un om de afaceri care a dorit sa-si pastreze anonimatul. Acesta sponsorizeaza cantonamentul in Antalya al Gloriei, stagiu de pregatire care costa 20.000 de euro.
„Mai sunt şi oameni de bine. Costurile cantonamentului se ridică la 20.000 de euro, fără transport. Vom sta 3 săptămâni în Antalya, în staţiunea Belek, unde vom disputa şi câteva jocuri de verificare. Deocamdată nu cunoaştem adversarii, însă prima partidă va fi luni, 28 ianuarie”, a declarat pentru gsp.ro, Vasile Moga, directorul sportiv al Gloriei.
Plecarea spre Antalya este programata vineri. Bistritenii vor sta 3 saptamani in Antalya fiind acum in plin proces de stabilirea a unor adversari pentru amicale. Deocamdata se stie doar data primului meci de pregatire, programat in 28 ianuarie.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.