Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Grav accident la Borșa. O mamă și fetița ei, spulberate de un șofer mort de beat – FOTO

0 12.741

Un grav accident de circulație a avut loc miercuri pe raza localității clujene Borșa, o femeie și fetița acesteia fiind accidentate de un autoturism condus de un șofer beat.

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliției Județean Cluj accidentul a avut loc în jurul orei 15:30, după ce un bărbat de 43 de ani din Borșa s-a urcat băut la volan.

”Conducătorul auto din Borșa a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă, urcând pe un pod unde a lovit o mamă și pe fiica acesteia”, transmite Traian Morar, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

Femeia în vârstă de 25 de ani a fost grav rănită, în timp ce fetița acesteia, în vârstă de 3 ani, a fost rănită ușor. Femeia a fost imediat preluată de un echipaj medical, fiind nevoie de intubarea acesteia, după care victima a fost transportată de urgență la spital.

Imediat după producerea evenimentului rutier, șoferul a părăsit locul accidentului, fiind implicat într-un nou eveniment rutier, care nu s-a soldat cu victime.

Polițiștii l-au testat pe șoferul vinovat cu aparatul etilotest, care a indicat că acesta consumase alcool, având o alcoolemie de 1,40 alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost reținut de polițiști, urmând a fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.