Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Grav accident în Maramureș, la Cicârlău. Două mașini s-au răsturnat în afara șoselei

0 1.993

Un accident de circulație soldat cu mai multe victime a avut loc luni seara, în jurul orei 19:30, pe drumul național 1C, pe raza localității maramureșene Cicârlău.

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate două autoturisme, spre locul accidentului fiind direcționate mai multe echipaje de pompieri, SMURD și ambulanță. Unul dintre autoturisme a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în șanț, iar cealaltă mașină s-a răsturnat pe un câmp de la marginea șoselei.

Dacă inițial prin apelul la 112 se anunța și existența unei victime încarcerate, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș spune că victimele nu au rămas captive în autoturisme.

La sosirea salvatorilor la locul intervenției, aceștia au găsit victimele conștiente, cu multiple leziuni, persoanele rănite fiind evaluate medical pentru a fi transportate ulterior la spital.

Circulația rutieră este perturbată în zonă până la finalizarea intervenției echipajelor de salvare și a polițiștilor la fața locului.

ACTUALIZARE:

Pompierii militari din cadrul Detașamentului ”Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare au intervenit ieri, 26.02., în cazul unui accident rutier produs în zona localității Cicârlău. În urma accidentului au rezultata două victime, cu vârste de 60 de ani și 26 de ani, care au fost transportate la spital de către echipajele T.I.M. și E.P.A. ale S.M.U.R.D. Baia Mare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.