Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Grecia, pe lista roşie. CNSU a actualizat lista statelor considerate cu risc epidemiologic

0 120

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, joi, lista statelor considerate cu risc epidemiologic. Grecia a fost inclusă pe lista roşie, ca urmare a creşterii incidenţei. Persoane care vin de acolo nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. Lista intră în vigoare la 1 august.

”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat astăzi,  29 iulie 2021, Hotărârea numărul 52 privind aprobarea listei ţărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat”, a transmis, joi, CNSU. 

Lista va intra în vigoare în 1 august.  

”Decizia ca lista să intre în vigoare la această dată a fost luată pentru a nu afecta cetăţenii români care se întorc în ţară în acest sfârşit de săptămână”, au mai precizat autorităţile.  

Principalele modificări survenite sunt: 

-în zona roşie au intrat: Grecia, Irlanda, Monaco, Maldive, Bahamas, Curaçao şi Insulele Virgine ale Statelor Unite; 

în zona galbenă au intrat:

•din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Suriname şi Insulele Feroe;

•din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Franţa, Belgia, Israel, Statele Unite ale Americii, Islanda, Honduras, Aruba şi Sint Marteen; 

în zona verde au intrat: Oman, Paraguay şi Uruguay.  

”Vă reamintim că persoanele care sosesc în România din state aflate în zona roşie nu intră în carantină dacă sunt vaccinate. De asemenea, copiii cu vârsta sub 6 ani sunt exceptaţi automat de la carantină, iar cei cu vârsta între 6 şi 16 ani sunt exceptaţi dacă prezintă la intrarea în ţară un test cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte”, a mai transmis CNSU. 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More