Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Grevă generală a sindicaliștilor Gărzii de Mediu. Sunt nemulțumiți de inechitățile salariale

0 41

Personalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara declanşează greva generală, începând cu 10 mai, pe termen nelimitat, fiind nemulţumiţi de inechităţile salariale, transmit sindicaliştii.

„În data de 10 mai 2017, personalul Gărzii Naţionale de Mediu din toată ţara declanşează greva generală pe termen nelimitat, manifestându-şi astfel nemulţumirea şi indignarea pentru inechitatea salarială care există în domeniul protecţiei mediului. Este de neînţeles discrepanţa între importanţa care se acordă la nivel global problemelor legate de protecţia mediului şi modul în care sunt trataţi în ţara noastră cei care veghează la păstrarea unui mediu sănătos”, transmite printr-un comunicat de presă Sindicatul Naţional al Gărzii de Mediu.

Sindicaliştii susţin că nu au mai beneficiat de o creştere salarială din anul 2009. Pe 26 aprilie, angajaţii Gărzii Naţionale de Mediu au întrerupt programul de lucru pentru două ore.

„Faptul că, de la acea dată până în prezent, reprezentanţii Guvernului nu şi-au manifestat dorinţa de a soluţiona problemele grave existente în cadrul sistemului nostru instituţional a dus la această stare de fapt.

Pe întreaga perioadă a grevei generale nu se vor desfăşura activităţile specifice Gărzii Naţionale de Mediu şi nu se va lucra cu publicul în niciun comisariat din ţară, fapt pentru care ne cerem scuze cetăţenilor pentru această disfuncţionalitate”, se arată în comunicat.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More