Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Grevă la Depoul Dej-Triaj. Zeci de angajați au întrerupt lucrul. Un protest de amploare este anunțat pentru marți

0 38

Nemulțumiți de condițiile de muncă și de salarizare, zeci de angajați ai secției IRLU din cadrul depoului CFR Marfă din Dej-Triaj au întrerupt lucrul în această dimineață.

Aproximativ 80 de persoane au refuzat azi să muncească, motiv pentru care activitatea din cadrul secției IRLU a fost întreruptă.

Potrivit președintelui Sindicatului Reparatorilor Secția Dej, Florin Nan, conducerea a făcut presiuni în această dimineață pentru ca angajații să reia programul normal de lucru, în urma acestor presiuni șeful de sindicat alegând să-și dea demisia.

”Dragi prieteni, azi în urma acțiunii spontane de oprire a lucrului din Secția IRLU Dej și a presiunilor care s-au făcut asupra mea de a lămuri colegii să înceapă lucrul, mi-am depus demisia din funcția de Președinte al Sindicatului Reparatorilor din Secția Dej. Îl consider un gest de bun simț și demnitate față de cei care mi-au încredințat mandatul să-i reprezint. Din păcate, îmi pare rău că trebuia să spun că după 26 de ani de la evenimentele din 1989 metodele de intimidare au rămas aceleași. Probabil și din această cauză mișcarea sindicală din România e la pământ. Am preluat sindicatul de la Dej în ideea că voi putea face ceva bun pentru colegii mei care lucrează în condiții inimaginabile, care din puținul pe care îl mai au fac adevărate sacrificii pentru a scoate locomotivele la tren în timp util. În toți anii am fost și voi fi un susținător fidel al Companiei CFR Marfă pentru care lucrez și în care am mare încredere că va reveni pe profit. Totul depinde însă și de noi că vom avea coloană vertebrală și nu vom mai admite compromisuri de nici un fel. Vă mulțumesc tuturor pentru susținerea pe care mi-ați acordat-o și vă cer scuze dacă într-un fel sau altul v-am supărat”, transmite Florin Nan.

Mai mulți angajați care au participat azi la acțiunea de protest au declarat pentru Someșeanul.ro că au recurs la grevă din cauza salariilor mici și a condițiilor grele de muncă, acuzând conducerea că nu le-a mărit salariile în ultimii ani, deși salariul minim pe economie a crescut. Mai mult, angajații acuză faptul că nu le-au fost acordate decât 7 bonuri de masă din cele 10 prevăzute în contract, iar în ceea ce privește condițiile grele de muncă nu mai beneficiază de acest spor.

Potrivit surselor Someșeanul.ro, un protest de mai mare amploare va fi organizat mâine dimineață la Depoul Dej-Triaj, la acesta fiind așteptați să participe peste 100 de persoane, dar și directorul acestora.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.