Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Guvernul, obligat să anunţe minivacanțele încă de la începutul anului

0 50

Senatul a votat, în această săptămână, în calitate de primă Cameră sesizată, un proiect de lege al UDMR care prevede obligativitatea Guvernului de a stabili în fiecare an, până la data de 15 ianuarie, zilele lucrătoare care preced sau succed sărbători legale pentru care se acordă zi liberă, anunţă Uniunea, citată de News.ro.

„Actul normativ prevede şi obligativitatea de a stabili zilele în care se vor recupera aceste minivacanţe”, precizează senatorul UDMR, Derzsi Ákos, membru al Comisiei pentru Muncă a Camerei superioare a legislativului.

Proiectul de lege vizează predictibilitatea în relaţia cetăţenilor şi a antreprenoriatului cu instituţiile publice, a explicat liderul grupului UDMR din Senat, Cseke Attila.

„Avem nevoie de mai multă predictibilitate în administraţia publică. Determinarea zilelor lucrătoare pe tot anul ar veni în ajutorul cetăţenilor care se adresează unor instituţii publice, dar ar fi şi în favoarea angajaţilor din aceste instituţii care şi-ar putea planifica, din timp, vacanţele”, a spus acesta.

Dacă şi Camera Deputaţilor va vota în favoarea iniţiativei, Guvernul ar putea stabili zilele libere pe anul 2020 în ianuarie anul viitor.

CITIȚI ȘI:

Zile libere 2019. Minivacanță de Paște și 1 Mai

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More