Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Habemus Papam! Jorge Bergoglio este noul Papa Francisc I

0 184

Fum alb a ieșit, miercuri seara, pe coșul Capelei Sixtine, indicând alegerea noului Papă. Fumul alb a ieșit la ora 19.06 (20.06, ora României), după al cincilea vot care a avut loc în cadrul Conclavului. Argentinianul Jorge Bergoglio este noul Papă.

Conclavul cardinalilor de la Vatican a ales, miercuri seară, după cinci runde de vot pe parcursul a două zile, noul Papă.

Imediat după rezultatul votului, cardinalul decan Giambattista Re i s-a adresat alesului: „Accepţi alegerea ta drept Papă? Cu ce nume vrei să fii chemat?”. Apoi, cartonaşele cu care s-a votat au fost arse şi a ieşit fumul alb. Peste 70.000 de persoane aflate în Piața San Pietro au izbucnit în urale la vederea fumului alb.

În Piaţa San Pietro au fost prezente Garda Elveţiană a Vaticanului şi fanfara Vaticanului care sărbătoreşte alegerea noului Papă.

Jorge Bergoglio este primul Papă din afara Europei și al 266-lea Papă de la Vatican. Cardinalul de Buenos Aires are 76 de ani și și-a ales numele Francisc I sub care va sluji ca suveran pontif.

Numele noului Pontif a fost anunțat în cadrul ceremoniei numite „Habemus Papam”, de cardinalul francez Jean-Louis Tauran, în calitate de protodiacon al Bisericii Romano-Catolice. Ritul „Habemus Papam” s-a desfășurat  pe balconul central al bazilicii Sfântul Petru de la Vatican.

Primele cuvinte adresate mulțimii adunate la Vatican de Papa Francisc au fost: ”Frați și surori, bună seara. Fraţii mei cardinali au mers până la capătul lumii pentru a găsi un Papă. Mulţumesc!”

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More