Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Habemus tomografus!” – S-a inaugurat noul aparat tomograf al Spitalului Municipal Dej FOTO/VIDEO

5 780

inaugurare tomograf Spital Dej (1)

Dejul a devenit începând de azi al doilea oraș din județul Cluj, după de Cluj-Napoca, unde funcționează un aparat tomograf. Chiar dacă azi s-a tăiat panglica în cadrul evenimentului de inaugurare, aparatul nu va putea fi folosit decât după obținerea tuturor licențelor.

Aparatul tomograf a fost achiziționat de către Primăria Dej, în urma unei licitații la care a participat un singur ofertant, firma Siemens. Aparatul a fost instalat încă de anul trecut, însă nu a putut fi dat în folosință deoarece Spitalul Municipal Dej nu avea toate autorizațiile necesare. Mai exact, trebuia ca aparatul să treacă din proprietatea Primăriei Dej, cea care a achiziționat tomograful, în proprietatea Spitalului Municipal Dej, pentru ca instituția spitalicească să primească autorizațiile necesare.

Citiți și: În sfârșit! Aparat tomograf și la Spitalul din Dej

Azi, în cadrul unei ședințe de îndată a Consiliului Local Dej, s-a aprobat cedarea aparatului tomograf către Spitalul Municipal Dej în folosință gratuită pentru o perioadă de 20 de ani. Urmează ca în cel mai scurt timp conducerea spitalului să întocmească dosarele necesare și să obțină avizul Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare.

Autoritățile locale și conducerea spitalului promit că până la 1 iulie tomograful va primi toate aprobările pentru a fi folosit la întreaga capacitate.

În cadrul evenimentului de inaugurare de azi a fost făcută o demonstrație a funcționării aparatului, iar de la 1 iulie acesta va putea deservi pacienții din Dej, dar și din localitățile învecinate, astfel că aceștia nu vor mai fi obligați să se deplaseze la Cluj-Napoca pentru astfel de investigații medicale.

Cu această ocazie primarul Dejului, Costan Morar, a trimis următorul comunicat:

Primăria Municipiului Dej a predat astăzi Spitalului Municipal Dej, Computerul Tomograf, investiție realizată de instituția primăriei pentru spitalul dejean.

Evenimentul s-a desfășurat în prezența Directorului Executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj, dr. Dorina Duma, Presedintele  Casei de Asigurări de Sănătate Cluj, Emilia Groza, managerul spitalului, dr. Mihai Pandrea,  reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj, consilieri locali, cadre medicale și reprezentanți ai instituțiilor publice din municipiu.

Investiția derulată de Primăria Municipiului Dej are o  valoare totală de 1 220 000 lei, a fost demarată 2013 și  în cadrul ei cu a fost  achiziționat computerul tomograf și a fost amenajat spațiul special destinat funcționării acestuia.

„Momentul este unul deosebit pentru noi pentru că marcăm finalul unei investiții atât de mult dorite de  Spitalul Municipal Dej, de dejeni. Mi-am  dorit să realizăm această investiție la spitalul dejean, pentru ca pacienții să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la Cluj pentru diferite investigații și să poată avea această posibilitate aici în Dej. Am fost și sunt de părere că intr-o instituție medicală avem nevoie de două baze fundamentale, medici profesioniști și  aparatura necesară pentru investigații. Am făcut toate demersurile necesare în acest sens, iar astăzi investiția în valoare de 1 220 000 a fost predată Spitalului Municipal Dej . Tomograful este funcțional, și din 1 iulie  va putea fi utilizat, iar în perioada următore  spitalul , în calitate de utilizator, va putea să primească avizele necesare utilizării tomografului. Pot sa spun ca este un vis devenit realitate, pentru că iată , pe lângă investițiile realizate la spital în ambulatoriu și  secțiile spitalului, după multă muncă și eforturi, avem si computer tomograf la Spitalul Municipal Dej, fiind singurul municipiu din județ, in afară de Cluj Napoca , în care spitalul este dotat cu tomograf.

Multumesc conducerii Spitalului Municipal Dej, angajatilor primariei si tuturor  institutiilor care s-au implicat în realizarea acestei investiții”.

 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. CT spune

    Nihil sine papirus!

  2. A.H. spune

    E un lucru bun, dar fara preoti nu se poate face nimic in tara asta?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More