Horea Uioreanu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, a fost condamnat definitiv la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. Curtea de Apel Cluj a redus cu două luni pedeapsa pronunţată de prima instanţă. Politicianul a fost trimis în judecată pentru corupţie.
Magistrații Curții de Apel Cluj s-au pronunțat, miercuri, asupra recursului facut de avocații lui Horea Uioreanu, după ce tribunalul Cluj l-a condamnat anul trecut la şase ani şi jumătate de închisoare cu executare.
Horea Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA în 2014 şi apoi arestat preventiv pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi luat mită 15% din valoarea contractelor derulate pe bani publici.
De asemenea, în dosarul lui Horea Uioreanu, magistraţii Curţii de Apel Cluj i-au mai condamnat, miercuri, pe omul de afaceri Ioan Bene la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare, şi a menţinut pedepsele aplicate de Tribunalul Cluj pentru omul de afaceri Vasile Pogăcean, de 3 ani de închisoare, pentru fostul consilier judeţean PNL, Ioan Petran, de 3 ani de închisoare cu suspendare, şi a lui Gabriel Davidescu, director de dezvoltare la o societate comercială, de 2 ani şi 8 luni de închisoare cu suspendare.
Avocatul lui Horea Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că se va emite mandatul de executare a pedepsei care se comunică la Poliţie.
”Soluţia se pune în executare de îndată. În cursul zilei, probabil că dl. Uioreanu se va prezenta la arestul IPJ Cluj”, a spus Ban.
De ce este acuzat Uioreanu în acest dosar:
Horea Uioreanu, a fost trimis în judecată în stare de arest pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.
Alături de Uioreanu au fost trimişi în judecată şi oamenii de afaceri Ioan Bene, Vasile Pogăcean, Gabriel Davidescu, precum şi consilierul judeţean Ioan Petran.
Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de dare de mită în formă continuată (7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi spălare de bani.
Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a fost şi el trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru 10 acte materiale de dare de mită.
Procurorii DNA l-au trimis în judecată în acelaşi dosar, în stare de libertate, pe consilierul judeţean din partea PNL Ioan Petran pentru dare de mită.
Potrivit comunicatului DNA, a mai fost trimis în judecată în stare de libertate omul de afaceri Gabriel Davidescu, director de dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA Bucureşti, pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu “a pretins de la inculpatul Pogăcean Vasile suma totală de 693.224 lei din care, în perioada aprilie 2013 – mai 2014, în mod repetat, a primit în zece tranşe suma totală de 134.500 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din judeţul Cluj, în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL, deţinută de inculpatul Pogăcean Vasile”.
Potrivit procurorilor anticorupţie, Uioreanu “a pretins de la inculpatul Ioan Bene suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012 – martie 2014, în mod repetat, a primit în şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea funcţiei sale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ Cluj nemijlocit în vederea plăţii contractelor derulate de SCC Napoca SA deţinută de inculpatul Ioan Bene”
Potrivit comunicatului citat, Horea Uioreanu şi Ioan Bene întocmeau acte în fals, ca să disimuleze actele de corupţie.
“În încercarea de a disimula adevărata înţelegere între părţi, respectiv plata unei sume cu titlu de mită, la data de 13 mai 2014, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a convenit cu inculpatul Bene Ioan ca acesta să facă demersuri pentru încheierea în fals a unui contract şi a unei facturi fiscale între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC Napocamin SRL cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL. Actele respective atestă în fals o convenţie comercială între cele două societăţi, fiind folosite pentru a crea aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă – sondaj de opinie de care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţan Cluj, în valoare de 5.000 euro.”, se arată în rechizitoriul dosarului.
Potrivit anchetatorilor, Uioreanu “a pretins, împreună cu inculpatul Ioan Petran, consilier judeţean, la data de 9 aprilie 2014, de la inculpatul Gabriel Davidescu, director de dezvoltare al SC UTI Grup SA, suma de 20.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor funcţiei, să promoveze în cadrul CJ Cluj un proiect de hotărâre şi să emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe, în favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL, în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ Cluj, realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj Napoca. Din banii pretinşi, la data de 17.04.2014, a primit efectiv 5.000 euro.”
În ceea ce priveşte relaţia dintre Horea Uioreanu şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, procurorii susţin că Pogăcean i-ar fi dat cu titlu de mită lui Uioreanu aproape 135.000 de lei.