Poliţiştii Postului de Poliţie din Unirea, judetul Alba, au identificat doi tineri, suspecţi în comiterea unei infracţiuni de furt, comise la începutul lunii mai 2013.
În fapt, în perioada 06-15.05.2013 C.S., de 20 de ani, din comuna Unirea şi S.D., de 19 ani, din municipiul Gherla, au pătruns în curtea unui bărbat din comuna Unirea, iar din interior au sustras mai multe bunuri, precum si unele obiecte din fier, pe care le-au transportat şi predat ulterior la un centru de colectare al fierului vechi din Ocna Mureş. Cei doi suspecţi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.