Hoț prins la Bistrița. A comis șapte furturi în doar o lună
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției municipiului Bistrița au luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de un tânăr de 22 de ani, din Bistrița, acesta fiind bănuit de comiterea mai multor furturi.
În urma probatoriului administrat de către polițiști a reieșit faptul că din cursul lunii decembrie 2022 și până în prezent, tânărul de 22 de ani ar fi comis un număr de 7 furturi calificate, respectiv din incinta unei societăți comerciale, din două autoturisme cât și prin smulgere, de la 4 persoane, pe raza municipiului Bistrița.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal cu privire la infracțiunile de furt calificat, de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, pentru documentarea întregii activități infracționale.