Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Hoți cu amănuntul. Au furat veselă, o mașină de spălat, un ceas de perete și multe altele – FOTO

0 245

Trei bărbați au fost reținuți de poliție pentru infracțiunea de furt. Aceștia ar fi sustras mai multe bunuri din diverse imobile, bunuri precum o mașină spălat, veselă și chiar un ceas de perete.

IPJ Cluj transmite că polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați, de 20, 22 și 30 de ani, din Apahida, bănuiți de comiterea mai multor furturi.

Se pare că, în perioada decembrie 2018 – ianuarie 2019, cei în cauză ar fi pătruns, fără drept, în trei imobile de pe raza municipiului Cluj-Napoca și ar fi sustras diverse bunuri (cric hidraulic, materiale de construcție, uși din lemn, boiler electric, mașină de spălat, cuptor cu microunde, ceas de perete, vesela, covor, combină frigorifică etc) în valoare de circa 25.600 lei.

În urma identificării și depistării celor trei, prejudiciul a fost recuperat integral. În cursul zilei de azi, magistrații i-au plasat pe cei trei sub control judiciar. Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată, faptă prevăzută de Codul penal, au încheiat reprezentanții IPJ Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More