I-a sustras mașina mamei și a ieșit la plimbare. Nu avea permis
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control, pe drumul comunal Pietroasa, de pe raza localității Bistrița Bârgăului, un autoturismul. La volan a fost identificat un tânăr de 19 ani din Bistrița Bârgăului.
Verificările polițiștilor au stabilit faptul că șoferul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cu privire la autoturismul condus, polițiștii au stabilit că aparține mamei șoferului și ar fi fost sustras de tânăr cu scopul de a fi folosit.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furtul în scop de folosință, urmând documentarea faptelor.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.