Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

I-au lovit cu sticle. O femeie a ajuns la spital

0 28

politia

Doi bărbaţi, din localităţile Râşca şi Dealu Negru, sunt cercetaţi de poliţişti pentru lovirea a două persoane, faptă comisă pe raza localităţii Călăţele.

Aseară, în jurul orei 19:15, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Comunală Călăţele au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că două persoane aflate în stradă au fost agresate fizic.

Poliţiştii s-au deplasat de îndată la faţa locului şi au constatat că o femeie şi un bărbat, care au părăsit incinta unui local public din Călăţele, în timp ce se deplasau spre autoturism, au fost agresaţi cu obiecte contondente (sticle), de către doi bărbaţi pe care nu îi cunoşteau.

După comiterea faptei, cei doi au fugit de la faţa locului, iar femeia a fost transportată la unitatea medicală din oraşul Huedin pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate.

În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii, persoanele implicate au fost identificate şi depistate, stabilindu-se că este vorba de doi bărbaţi de 27, respectiv de 35 de ani, din localităţile Râşca şi Dealu Negru.

În cauză se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.