Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

I s-a făcut rău la volan, a lovit două indicatoare și un autoturism. A murit la spital

0 1.175

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au fost sesizați marți dimineața, prin apel 112, cu privire la faptul că, în localitatea Nușfalău, a avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autoturism.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că, un bărbat de 68 de ani, din localitatea Șimleu Silvaniei, în timp ce conducea un autoturism, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a acroșat două indicatoare rutiere și un autoturism parcat în fața unui imobil.

Bărbatul de 68 de ani a fost condus la o unitate medicală, unde, din nefericire, acesta a decedat.

Polițiștii continuă cercetările, într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More