Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Iarna se întoarce în România. Revin ninsorile, temperaturile scad cu până la 15 grade

0 583

Iarna nu se lasă dusă uşor din România. De duminică, 10 martie, se întorc ninsorile, vântul puternic, iar temperaturile scad dramatic, cu până la 15 grade Celsius.

După mai multe zile cu temperaturi de peste 20 de grade Celsius, iarna se întoarce în forţă. Potrivit meteorologilor ANM, răcirea va începe duminică, în nord.

De luni, 11 martie, temperaturile scad în toată ţara.

Maximele nu vor depăşi 9 grade Celsius în vest şi în nord, iar în sud, începând de marţi, temperaturile nu mai trec de 7 – 8 grade Celsius. 

Mai puţin cu 15 grade faţă de săptămâna în curs. 

Revin ninsorile în România

De duminică, 10 martie, va ninge în toate zonele montane, va fi viscol, iar meteorologii ANM transmit că stratul de zăpadă care se va depune va fi unul consistent.

Apoi, din dimineaţa zilei de marţi, 12 martie, aria ninsorilor de va extinde.

Marţi şi miercuri, vor fi ninsori în Oltenia, Muntenia şi Moldova, în zonele de deal.

Vremea rece se va menţine toată săpătmâna care urmează.

Prognoza meteo 11 – 18 martie 2019

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice acestui interval, în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile din estul țării.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și în cele intracarpatice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în nordvestul teritoriului. În estul și nord-estul țării cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale ale perioadei.

Vremea 18 – 25 martie 2019

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele specifice perioadei la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Prognoza meteo 25 martie – 1 aprilie 2019

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului.

Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice și nordvestice și apropiat de cel normal al săptămânii în rest.

Vremea 1 – 8 aprilie 2019

Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile intracarpatice și apropiate de cele normale ale săptămânii în rest, potrivit ANM.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More