Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

IGSU reia de astăzi testarea sirenelor

0 28

Exercițiul „Miercurea Alarmelor” este reluat începând de astăzi de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Vă reamintim, în prima miercuri din lună are loc un test al sirenelor, pentru a pregăti populația în cazul unui eventual pericol.

IGSU arată că exercițiul „Miercurea Alarmelor” va avea loc miercuri dimineață, de la ora 10:00.

„Sirenele din țară vor emite semnalul “Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților”, precizează Inspectoratul, care prezintă într-o imagine măsurile pe care trebuie să le ia cetățenii într-o situație reală care impune declanșarea sistemului de alarmare a populației.

Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfășoară în prima zi de miercuri din fiecare lună exerciții de alarmare care sunt destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență dă asigurări cu privire la necesitatea și utilitatea derulării permanente a acestor antrenamente lunare.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More