Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

IML Cluj versus UPU Cluj: Șoferul drogat din accidentul mortal de la Gilău nu era drogat. Sau nu?

0 3.251

Un raport al Institutului de Medicină Legală Cluj, dat publicității miercuri seara, vine să contrazică un buletin de analiză toxicologică efectuat luni dimineața, în cazul șoferului care a provocat accidentul mortal de la Gilău din noaptea de duminică spre luni, în urma căruia a murit o tânără de 20 de ani.

Accidentul a avut loc luni dimineața, la ora 3, pe raza localității clujene Gilău, după ce un tânăr de 19 ani din Florești a pierdut controlul volanului, iar bolidul pe care-l conducea s-a izbit de un stâlp. Proprietara mașinii, Gabriela Rîpan, o tânără din Suceava, studentă la Cluj, aflată pe locul pasagerului din dreapta față, decedat pe loc, în timp ce șoferul, a fost grav rănit.

Tudor Cârjă a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj-Napoca, unde a intrat imediat în sala de operație. Tot aici i-au fost prelevate și probe biologice, iar analizele au arătat că acesta avea în sânge urme de substanțe psihoactive, dar și marijuana.

”În urma testărilor preliminare efectuate la unitatea medicală, se pare că tânărul ar fi consumat substanțe psihoactive”.

Comunicat de presă IPJ Cluj

Răsturnare de situație, însă! La Institutul de Medicină Legală din Cluj, probele tânărului au ieșit curate, nefiind descoperite în urma analizelor de sânge urme de substanțe psihoactive.

”În urma primirii Buletinului de Analiză Toxicologică de la Institutul de Medicină Legală, vă comunicăm faptul că rezultatul este negativ în ceea ce privește existența substanțelor psihoactive sau a alcoolului în organismul șoferului implicat în accident, deși testele inițiale, preliminare, de la unitatea de primiri urgențe, au indicat prezența unei substanțe psihoactive.”

Comunicat de presă IPJ Cluj

Cum este posibil ca aceleași probe biologice, testate în două instituții diferite, să prezinte într-un prim caz urme de droguri, iar în alt caz să nu prezinte astfel de urme? Autoritățile trebuie să răspundă în această situație, să lămurească acest caz. Au fost greșite primele teste, cele efectuate la Urgențe? Au fost greșite testele IML? S-au testat două mostre diferite? Sau se încearcă prin aceste ”erori” contradictorii o mușamalizare?

Între timp, apropiații lui Tudor Cârjă, șoferul de 19 ani care a supraviețuit accidentului, fac apel pe rețelele de socializare ca oamenii să doneze sânge în numele acestuia, aflat în continuare în stare critică la spital în Cluj-Napoca.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More