Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
Itu sarbatori

Impact frontal între un autoturism și un microbuz pe centură la Baia Mare. Două victime încarcerate – FOTO

0 686

Un accident de circulație soldat cu două persoane grav rănite s-a produs vineri după-amiază pe centura municipiului Baia Mare.

Evenimentul rutier s-a produs pe strada Europa din Baia Mare, la intersecție cu strada Fabricii, în accident fiind implicate un autoturism Volkswagen Golf și un microbuz. Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs după ce unul dintre autovehicule a pătruns neregulamentar pe contrasens.

În urma impactului dintre cele două autovehicule, două persoane au rămas încarcerate, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoase din mașină.

La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Maramureș, echipaje de prim-ajutor, dar și o ambulanță și echipaje de poliție.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Maramureș, ”Echipajul de descarcerare a extras victima încarcerată și a predat-o unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Cealaltă victimă a fost preluată de către un echipaj SMURD, cele două persoane rănite fiind transportate la Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare.

Polițiștii maramureșeni desfășoară în continuare cercetări pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului și cine se face vinovat.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More