Un accident rutier a avut loc pe raza localităţii Rugăşeşti. O autoutilitară şi o maşină s-au lovit frontal. Şoferul maşinii se află în stare avansată de ebrietate, cu o alcoolemie record. Circulaţia este blocată.
Un apel la 112 a alertat forţele de intervenţie asupra faptului că pe raza localităţii Rugăşeşti, judeţul Cluj, a avut loc un accident rutier. Din primele linformaţii în accident au fost implicate două autovehicule şi anume o autoutilitară şi un autoturism, ambele înmatriculate în Cluj. Cele două autovehicule s-au izbit frontal, autoutilitara fiind ulterior răsturnată, prin forţa impactului, pe marginea carosabilului.
La faţa locului se află chiar în acest moment un echipaj de pompieri, poliţia şi o ambulanţă. În autoutilitară se aflau două persoane, dintre care şoferul, în vârstă de 26 de ani, din Măgoaja, a fost rănit şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale, dar se află în afara oricărui pericol.
În celălalt autovehicul se aflau, de asemenea, tot două persoane. Şoferul acestei maşini, un bărbat de 45 de ani din Guga, a fost testat cu aparatul etilotest şi a rezultat o alcoolemie record de 1,47 mg/l alcool în aerul expirat.
Acesta a fost condus de polițiști la spital pentru recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.
Potrivit polițiștilor, accidentul a avut loc după ce șoferul de 45 de ani din Guga, din cauza stării avansate de ebrietate, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în plin în autoutilitara condusă de tânărul din Măgoaja, care a și ajuns la spital.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.