Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Impact între mastodonți. Un utilaj de deszăpezire și un camion s-au ciocnit în Pasul Tihuța

0 30

pasul tihuta-bistrita

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață pe DN17 E58, în Pasul Tihuța, unde un utilaj de deszăpezire a intrat în coliziune cu un camion. Două persoane au fost rănite.

Accidentul s-a produs în jurul orei 9:30, între localitățile Valea Străjii și Piatra Fântânele. Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, la fața locului au fost trimise un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe.

Din câte se pare, cele două autovehicule s-au ciocnit frontal. Camionul venea de le Timișoara și se afla în urcare, în timp ce utilajul de deszăpezire era în coborâre. Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care cele două autovehicule au ajuns pe același sens de mers și au intrat în coliziune frontală.

Cei doi șoferi au fost răniți în urma impactului, în special în zona capului, aceștia primind îngrijiri medicale la fața locului. După ce au fost stabilizați, conducătorii auto au fost transportați la spital.

Din cauza accidentului, circulația rutieră în Pasul Tihuța a fost blocată până la finalizarea cercetărilor făcute la fața locului de către polițiști.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.