Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Impact nimicitor la Cluj: Un BMW condus de un tânăr mort de beat a lovit un taximetru. Un copilaș este în stare gravă – FOTO

0 81

Grav accident de circulație produs în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2:30, pe Bulevardul 21 Decembrie din Cluj-Napoca, în zona Regionalei CFR.

Un autoturism marca BMW, condus de un tânăr, gonea cu mare viteză pe șosea. Martorii spun că acesta se luase la întrecere cu o altă mașină, însă ”liniuța” s-a încheiat cum nu se poate mai prost. Tot martorii spun că autoturismul BMW nu a oprit la culoarea roșie a semaforului, astfel că a intrat în coliziune violentă cu un taximetru care oprise la semafor. Acesta a fost ulterior proiectat într-o altă mașină aflată în față.

În urma impactului foarte dur, atât șoferul taximetrului, cât și pasagerii acestuia au fost grav răniți. Un copilaș în vârstă de 6 ani, aflat pe bancheta din spate a taximetrului, a fost cel mai grav rănit, acesta fiind preluat de ambulanțe și transportat în stare critică la spital.

Tot la spital a ajuns și taximetristul, care a fost dus imediat în sala de operație.

Șoferul autoturismului BMW a fost testat de polițiștii ajunși la fața locului cu aparatul etilotest, care a indicat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Martorii evenimentului spun că șoferul avea o alcoolemie de 1,25.

”Un tânăr, de 25 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, spre Piața Avram Iancu, pe fondul nepăstrării distanței de siguranță în mers și a consumului de alcool, a intrat în coliziune față – spate cu un autoturism care se afla oprit în coloană la semafor. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat, de 46 de ani, conducătorul taximetrului. De asemenea, trei pasageri din taxi au fost răniți și transportați la unitatea medicală, un bărbat de 43 de ani, o femeie de 39 de ani și un minor de 6 ani, toți din Florești”, precizează reprezentanții IPJ Cluj.

Și polițiștii confirmă faptul că tânărul în vârstă de 25 de ani avea o concentrație de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmează ca oamenii legii să finalizeze cercetările în acest caz, pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

FOTO: Facebook –  Info Trafic jud. Cluj

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More