Un bărbat de 56 de ani din localitatea sălăjeană Cizer și-a găsit sfârșitul la o partidă de vânătoare. Acesta a fost găsit mort lângă doi mistreți împușcați.
Bărbatul era angajat ca paznic de vânătoare la AJVPS Sălaj și a participat sâmbătă la o partidă de vânătoare organizată în baza unei autorizaţii colective de vânătoare de tip B, la specia mistreţ şi răpitoare.
”Din cercetări, a reieşit faptul că bărbatul nu a respectat indicaţiile organizatorului partidei de vânătoare, fiind împuşcat de către unul dintre participanţi, care nu a fost identificat, datorită faptului că succesiv patru vânători au tras în aceeaşi direcţie”, se arată în comunicatul IPJ Sălaj.
Bărbatul a fost găsit decedat în apropierea a doi mistreţi împuşcaţi. Cercetările au fost efectuate sub coordonarea procurorului criminalist.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.