Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

În plină criză medicală, Parlamentul donează aproape 1 milion de euro unui schit de la muntele Athos

7 16.514

Parlamentul României face gesturi de o dărnicie plină de ipocrizie. A acordat ajutor financiar de 960 de mii de euro unui schit românesc de la Muntele Athos, asta în timp ce sistemul medical se prăbușește în plină epidemie de coronavirus.

În plină epidemie de coronavirus și în plină criză medicală Parlamentul României acordă un sprijin financiar de 960 de mii de euro unui schit de la Muntele Athos, Grecia.

Este vorba despre schitul „Prodromu”, iar articolul ce prevede acest ajutor a fost publicat în partea I a Monitorului Oficial cu numărul de înregistrare 287 pe data de 6 aprilie 2020.

Articolul 2 al acestei hotărâri stipulează așadar că Anual se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, o sumă în lei, echivalentă cu 960.000 de euro, pentru schitul românesc „Prodromu” de la Muntele Athos, Grecia.

Articolele ce prevăd această mișcare financiară a Parlamentului României le puteți citi aici.

La acest gest aproape incalificabil dată fiind situația medicală a țării a reacționat și deputatul USR Emanuel Ungurean, cunoscut deja pentru criticile acide aduse modului de administrare a sistemului medical din România.

În timp ce Guvernul României a lăsat spitalele luni de zile fără niciun leu pentru achiziția de echipamente de protecție pentru: infirmiere, brancardieri, medici, asistente, farmaciști, personalul de pe ambulanțe, s-a găsit 1 milion de euto pentru un schit românesc de la Muntele Athos!

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Ionut spune

    Cata ipocrizie si nesimtire cronica. Tara arde si baba se piaptana. Si bani pentru alocatiile copiilor nu sunt…pentru copii care sunt viitorul romaniei.

    1. Anonim spune

      Ministrului culturii sa i-i fie rusine avem atitea cladiri vechi castele de patrimoniu spitale si dinsul da banii la MANASTIREA ATHOS teatrele operele sint considerate functionari publici!!cine l-a pus ministrul culturii trebuie luati banii de la iei si dati la alocatii Domnule Colacu asta-i patriotism??

    2. Anonim spune

      Conform unui comunicat al Patriarhiei Române contribuția bisericii ortodoxe a fost de peste 7 milioane de lei până în prezent în ajutorarea celor afectați de pandemie.
      În principal Biserica a avut două direcții de acțiune: ajutorarea persoanelor vulnerabile, izolate din cazua pandemiei acasă, și sprijinirea spitalelor și centrelor medicale și de carantină cu logistică, donații de produse alimentare, produse igienico-sanitare și aparatură medicală.
      Nu a fost neglijat nici suportul spiritual și psihologic, preoții parohi ținând legătura prin mijloace de comunicare la distanță cu membrii comunităților.
      Până în prezent, contribuţia totală a Patriarhiei Române la ajutorarea tuturor celor greu încercați de efectele acestei epidemii se ridică la valoarea de 1,484,000 euro.
      (n.r. Am convertit sumele în euro la cursul mediu BNR din martie de 4,82 lei/euro)

      1. ana spune

        Copilul meu, cu dizabilitati, cetatean roman, se afla pe teritoriul Poloniei (a facut greseala sa se indragosteasca de o poloneza). De 3 ani sta fara asigurare medicala, la risc, desi acordarea pensiei de invaliditate este conditionata de efectuarea unor proceduri medicale, pentru ca nu are bani sa plateasca o asigurare medicala de 500 zloti LUNAR (echivalentul a 500 ron), pentru ca pensia este de 700 ron.
        Statul roman nu are bani sa plateasca 500 ron pentru persoane vulnerabile care chiar au nevoie, sau macar omologii statului roman sa faca demersuri cu omologii statului polonez ca macar asigurarea medicala acordata de statul roman cu titlu gratuit sa poata fi folosita pe peritoriul Poloniei.
        Alt aspect: nu exista curse lowcost catre Romania, deci se afla si in imposibilitatea de a se prezenta la Comisia medicala , 1 data la 3 ani, pentru ca nu are bani de avion. Dar o sa faca foamea 1 an de zile sa poata achita acel avion.
        Ca asa-i in Romania: esti un golan religios nevoie mare, bun de munca , primesti bani gratis ANUAL, de la statul roman.

  2. Crina spune

    Conform unui comunicat al Patriarhiei Române contribuția bisericii ortodoxe a fost de peste 7 milioane de lei până în prezent în ajutorarea celor afectați de pandemie.
    În principal Biserica a avut două direcții de acțiune: ajutorarea persoanelor vulnerabile, izolate din cazua pandemiei acasă, și sprijinirea spitalelor și centrelor medicale și de carantină cu logistică, donații de produse alimentare, produse igienico-sanitare și aparatură medicală.
    Nu a fost neglijat nici suportul spiritual și psihologic, preoții parohi ținând legătura prin mijloace de comunicare la distanță cu membrii comunităților.
    Până în prezent, contribuţia totală a Patriarhiei Române la ajutorarea tuturor celor greu încercați de efectele acestei epidemii se ridică la valoarea de 1,484,000 euro.
    (n.r. Am convertit sumele în euro la cursul mediu BNR din martie de 4,82 lei/euro)

    1. Gigi spune

      De la patriarhiei doar vorbe, ca nu a vazut nimeni fapte, cel mai probabil si-au donat tot lor sa ramana in familie…

  3. Nelu spune

    Se pare ca nici acum nu ne trezim.
    Daca acum ne batem joc de bani sa vedeti ce va fi in campania electorala.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More