Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Încă o sinucidere la Cluj. Un bărbat s-a spânzurat în Pădurea Lomb

0 74

cadavru padure mort criminalistica

Un bărbat care se plimba azi prin pădurea Lomb din Cluj-Napoca a avut parte de șocul vieții lui, după ce a descoperit cadavrul unui bărbat atârnat de creanga unui copac.

Acesta a alertat imediat autoritățile, iar la fața locului au ajuns polițiști, echipaje de prim-ajutor dar și criminaliștii. În urma verificării cadavrului, oamenii legii au descoperit că acesta avea actele de identitate la el, fiind vorba despre un bărbat de 40 de ani din Cluj-Napoca.

”Poliţia a fost sesizată prin 112 în jurul orei 12:30 cu privire la decesul unui bărbat, găsit la liziera unei păduri din Cluj-Napoca. O echipă de poliţişti s-a deplasat la faţa locului, iar după examinarea sumară a cadavrului s-a stabilit că nu există urme de agresiune pe corpul bărbatului. Poliţiştii continuă cercetările”, a declarat Simona Vîrci, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.

Deocamdată nu se cunosc cauzele care l-au determinat pe clujean să recurgă la acest gest, cunoscuții acestuia neavând cunoștință ca el să fi avut probleme medicale, financiare sau sentimentale.

Totuși, clujeanul de 40 de ani a decis azi să-și încheie socotelile cu viața și s-a spânzurat cu o frânghie de creanga unui copac de la marginea Pădurii Lomb.

Aceasta este a doua sinucidere la Cluj în mai puțin de 24 de ore, după cazul studentei franceze descoperită, și ea tot spânzurată, într-un apartament din Cluj-Napoca.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.