Încă un deces cauzat de coronavirus în Reteag. Prefectul ia în calcul intrarea în carantină totală a localității
Localitatea bistrițeană Reteag, din comuna Petru Rareș, a înregistrat aseară al treilea deces al unui pacient infectat cu COVID-19. Numărul persoanelor infectate din localitate provoacă autoritățile județene să ia în calcul intrarea totală în carantină a zonei.
Un bărbat de aproximativ 52 de ani, din localitatea Reteag, s-a stins din viață marți seara, la ora 11, în spital în Bistrița. Acesta fusese internat în unitatea medicală, secția de Boli Infecțioase, alături de alți locuitori din Reteag, cu toții făcând parte din comunitatea de romi din localitate.
De altfel, potrivit unor surse medicale, numărul persoanelor infectate ajunge la ordinul zecilor, alte noi cazuri fiind înregistrate în fiecare zi în respectiva comunitate, majoritatea fiind în curs de confirmare de către autoritățile județene.
Focarul de infecție de la Reteag a intrat și în vizorul autorităților județene, atât în Bistrița-Năsăud cât și în Cluj, având în vedere că localitatea se află la granița dintre cele două județe.
Dacă săptămâna trecută în zonă s-au instaurat filtre suplimentare în trafic, pentru a spori controlul și a diminua astfel răspândirea virusului și în afara localității spre localitățile învecinate, acum autoritățile din Bistrița-Năsăud iau în calcul intrarea totală în carantină a localității.
”Avem deja zone vulnerabile, pe care le-am mai anunțat: comuna Petru Rareș cu localitatea Reteag și Poieni, apoi Șintereag și comuna Teaca cu Pintic. Știți foarte bine de ce. Pentru că atât în Petru Rareș, cât și în Șintereag a venit acel pastor din Suceava, care a reușit să transforme două comune aparent liniștite din Bistrița-Năsăud în zone roșii, în care a trebuit să întărim paza și ordinea. La fel am făcut și în Pintic”, a spus prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.
Asta după ce numărul de cazuri confirmate și de pacienți internați cu simptome de COVID-19 a explodat în ultimele zile.
„Cei mai mulți infectați sunt în Petru Rareș, în Poienile Reteagului, de la acea adunare, de la pastorul din Suceava care a venit, a infectat două comune, din două întâlniri. La Poienile Reteagului avem 13 cazuri pozitive. Dacă evoluția e negativă, o să facem demersuri pentru carantină. Dacă oamenii nu respectă măsurile date, o să facem demersuri ca porțiunea respectivă să fie carantinată”, a transmis prefectul Stelian Dolha.
Iar aseară s-a înregistrat un al treilea deces al unui bărbat din Reteag infectat cu noul coronavirus.
Decesul a fost confirmat de Ministerul Sănătății
Bărbat, 51 de ani din județul Bistrița-Năsăud.
Internat în Spitalul Județean de Urgență Bistrita, secția boli infecțioase, în data de 31.03.2020 și transferat în data de 05.04.2020 în secția ATI, cu insuficiență respiratorie acută, unde a fost intubat.
Confirmat în 01.04.2020
A avut contact cu persoane din comunitate care nu au respectat condițiile de izolare la întoarcerea în țară.
Decedat pe 07.04.2020.
Ca și precedentul caz, când un bărbat de 80 de ani a murit după ce s-a infectat cu coronavirus în urma unei adunări religioase în Reteag, și de această dată este vorba tot despre un bărbat care face parte din comunitatea de romi penticostali din localitate.
”În Poienile Reteagului – Comuna Petru Rareș, acolo unde a venit pastorul din Suceava, avem în prezent cele mai multe cazuri de persoane infectate cu coronavirus. În cazul în care oamenii nu vor respecta măsurile impuse de autorități, am luat în calcul să demarăm procedurile pentru ca zona respectivă să intre în carantină”, este mesajul postat marți seara de prefect pe contul său de Facebook.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.