Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendii repetate în Ceanu Mic. Este suspectată o incendiere intenționată

0 165

În cursul nopții de ieri, 8 august a.c., în jurul orei 23.15, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați prin SNUAU 112, de către un bărbat, de 42 de ani, cu privire la faptul că la locuința acestuia, din comuna Tureni, are loc un incendiu.

Ca urmare a activităților de cercetare desfășurate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că pe un teren aflat în localitatea Ceanu Mic, în spatele imobilului bărbatului, acesta depozitase un număr de 1000 de baloți de lucernă, care, la momentul intervenției, se aflau în flăcări.

În paralel, echipajele de pompieri care au intervenit la fața locului au demarat activitățile specifice de stingere ale incendiului.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de distrugere prin incendiere, polițiștii continuând activitățile pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Potrivit ISU Cluj, în urma incendiului au ars aproximativ 1000 baloți lucernă.

”Cauza probabilă stabilită de colegi este acțiune intenționată. Am fost anunțați la ora 23.21, am intervenit cu 2 autospeciale de stingere și 10 subofițeri. Intervenția a durat până la ora 5.05 în această dimineață. Nu au fost victime”, a mai spus reprezentantul ISU.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More