Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiile de pădure mistuie zeci de hectare în Bistrița

0 43

Sute de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, pompieri voluntari sau militari se chinuie și la această oră să stingă incendiile de pădure izbucnite la granița dintre județele Bistrița și Suceava.

Peste zece hectare de pădure și vegetație uscată, administrate de Ocolul Silvic Tihuța-Colibița, au ars până la această oră, în ciuda faptului că pompierii se luptă cu flăcările înca din dimineața zilei de vineri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, incendiul a izbucnit joi, în zona Tihuța-Colibița, fiind anunțat abia vineri dimineața. Imediat, la fața locului au intervenit angajații Ocolului Silvic, pompieri voluntari și militari de la unitatea din Prundu Bârgăului. În ajutorul lor au sărit și pompieri veniți din localitățile apropiate ale județului Suceava.

Comandantul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, colonel Ion Burlui, a declarat, pentru MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit într-o zonă de exploatare forestieră din comuna suceveană Poiana Stampei, care aparţine Ocolului Silvic Privat Tihuţa – Colibiţa din judeţul Bistriţa-Năsăud unde, în urmă cu o săptămână, a mai fost înregistrat un astfel de incendiu.

Burlui a mai spus că în zonă vântul bate cu putere, iar incendiul s-a extins şi la pădure, cuprinzând coroanele arborilor.

Şeful ISU Suceava a menţionat că incendiul se manifestă foarte aproape de Rezervaţia Naturală Călimani. Burlui a menţionat că accesul în zonă se poate face doar pe jos, iar intervenţia pompierilor este îngreunată de lipsa surselor de apă.

Şeful ISU Suceava a mai declarat că, în prezent, 150 de persoane intervin pentru stingerea focului.
La faţa locului a fost solicitată intervenţia şi unui elicopter pentru a se vedea cum se deplasează incendiul astfel încât să fie dispuse măsuri pentru stingerea focului.

În urmă cu o săptămână, un incendiu a izbucnit în aceeaşi zonă, fiind afectate patru hectare de plantaţie de puieţi şi şase hectare de exploatare forestieră, pentru stingerea focului intervenind peste o sută de persoane.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More