Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu de proporții, pagube pe măsură – FOTO

0 639

Flăcările au mistuit acoperișul unui imobil, dar în același timp s-au extins și către alte construcții vecine.

Joi seara, la ora 18:45, pompierii Gărzii Nuşfalău au fost solicitați să intervină la un incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Valcău de Jos.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție și un echipaj SMURD. Salvatorii au constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperişurile unei case de locuit şi a unei anexe pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați, iar flăcările erau deja propagate şi la acoperişul anexei vecine pe circa 100 mp.

Având în vedere suprafața mare pe care se manifesta incendiul, dar și faptul că exista pericolul ca acesta să se extindă și la construcțiile învecinate, aflate la mică distanță de imobilele în flăcări, s-a luat măsura suplimentării forțelor și mijloacelor de la locul intervenției. Așaadar a fost cerută și intervenția unei autospeciale din cadrul Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei, precum și o autospecială de stingere din cadrul serviciului voluntar pentru situații de urgență Crasna, o cisternă cu apă de la SVSU Boghiş şi personal de la SVSU Valcău.

„Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (un echipament de iluminat improvizat în anexă). În urma incendiului, au ars aproximativ 150 de metri pătrați din acoperişul casei şi anexei şi o serie de bunuri (două motociclete, piese de mobilier, lemne pentru foc, circa 2 tone de plante furajere), aproximativ 100 metri din acoperişul anexei vecine.
Echipajul SMURD de la faţa locului a transportat proprietara care a suferit un atac de panică la spitalul din Şimleu Silvaniei.” au adăugat reprezentanții ISU Sălaj.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.