Un incendiu de vegetaţie uscată a fost semnalat la numărul unic de urgență 112 în această după amiază în localitatea maramureșeană Suciu de Jos.
Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș, evenimentul s-a soldat cu o victimă, posibil decedată.
Reprezentanții ISU Maramureș spun că incendiul de vegetație uscată se manifestă la intrare în localitatea Suciu de Jos dinspre Târgu Lăpuș.
La fața locului au fost trimise echipaje de pompieri de la Târgu Lăpuș, pentru stingerea incendiului, dar și un echipaj SMURD.
Din păcate, paramedicii și personalul de pe ambulanță nu l-au putut salva pe cel implicat în incendiu. Este vorba despre un bărbat de 71 de ani din Suciu de Jos care, în încercarea de a stinge incendiul, a fost cuprins de flăcări și nu a mai putut scăpa din calea acestora.
FOTO: Arhivă.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.