Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu devastator: două femei au ars de vii în locuință, o a treia suferind arsuri

0 1.068

Două femei au ars de vii, joi, într-o bucătărie de vară a unei gospodării din localitatea Marca, Sălaj, după ce o parte din locuință a luat foc.

La fața locului au intervenit două autospeciale cu apă și spumă, două echipaje SMURD şi un echipaj al ambulanței.

La sosirea pompierilor, flăcările s-au dezlănțuit cu violență la bucătărie, dar și la o altă anexă.

În urma incidentului, din nefericire, două femei în vârstă de 45, respectiv 72 de ani au fost găsite decedate. De asemenea, o altă persoană care a încercat să pătrundă în imobil a suferit arsuri la nivelul feței.

Potrivit ISU Sălaj, joi dimineaţa, în jurul orei 07.55, garda Nuşfalău a fost solicitată să intervină la un incendiu izbucnit la anexa (o bucătărie de vară) unei gospodării din localitatea Marca. Imediat la faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă, două echipaje SMURD, un echipaj al ambulanţei şi pompieri voluntari din cadrul SVSU Marca.

”La sosirea pompierilor incendiul era extins şi se manifesta cu violenţă la bucătărie şi o anexă. În urma evenimentului, din nefericire, două persoane (de sex feminin 45 şi 72 de ani) au fost găsite decedate, iar o altă persoană (o rudă) care a încercat să pătrundă în imobil, a suferit arsuri la nivelul feţei”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Cauza probabilă de incendiu a fost utilizarea accidentală a unor lichide combustibile (benzină). A ars acoperişul anexei şi al bucătăriei pe circa 100 mp, electrocasnice, piese de mobilier, articole îmbrăcăminte etc.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.