Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu într-o gospodărie din Râșca, pornit, probabil, de la o țigară

0 701

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit marți seară pentru a stinge un incendiu care a cuprins o anexă gospodărească în localitatea Mărcești, comuna Râșca.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 17.45, astfel că echipajele de pompieri s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă.

Incendiul s-a manifestat generalizat, la anexa gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

”Flăcările au fost favorizate de faptul că anexa era construită în mare parte din scânduri, iar în interior fusese depozitat material lemnos, precum și o cantitate considerabilă de cereale. De asemenea, în interior exista și un cuptor”, a transmis ISU Cluj.

Din fericire, nu au existat victime, iar pompierii au reușit protejarea casei din imediata apropiere. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei neglijențe privind fumatul.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.