Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu într-un apartament din Zalău. Șapte locatari evacuați, o victimă la spital

0 118

”Pompierii zălăuani au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit la un apartament din Municipiul Zalău situat într-un imobil de pe strada A. Barbulovici”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Conform acestuia, incendiul s-a manifestat prin degajare mare de fum, dar a fost lichidat la timp de pompieri. Din interiorul apartamentului afectat a fost evacuată o persoană, conștientă (de sex masculin) și a fost predată echipajului de terapie intensivă mobilă.

Pompierii au trecut apoi la verificarea tuturor apartamentelor din bloc.

Potrivit ISU Sălaj, în cadrul acestei intervenții au fost evacuate 7 persoane de la parter și de la etajul 1.

Echipajul TIM a transportat persoana surprinsă de incendiu la UPU Smurd Zalău.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More