Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu la Cabana Bradului din Valea Străjii

1 67

incendiu-baia-sprie

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață la Cabana Bradului din Mureșenii Bârgăului, flăcările cuprinzând acoperișul dar și primul etaj aj clădirii. Pompierii au reușit să împiedice extinderea incendiului la restaurantul cabanei și la pădurea din zonă.

Patru autospeciale cu apă și spumă de la ISU Bistrița, dar și pompierii voluntari din Valea Bârgăului au intervenit la fața locului pentru a lichida incendiul, reușind după aproape o oră să limiteze proporțiile dezastrului și extinderea incendiului la pădurea din apropiere.

S-au făcut scrum acoperișul cabanei și o suprafață de 300 de metri pătrați din primul etaj. Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

În timpul intervenției pompierilor, circulația a fost blocată în zonă, deoarece pompierii au fost nevoiți să-și întindă furtunele pe șosea. Cozile de mașini s-au întins pe DN 17 pe mai mulți kilometri, abia după o oră fiind reluată circulația.

Foto: Arhivă.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

1 Comentariu

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata