Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului
PNL 728

Incendiu la rampa de gunoi de la Pata Rât. Focul ar fi fost provocat intenționat

0 52

Pompierii ISU Cluj acţionează de peste 12 ore, cu şase autospeciale, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit sâmbătă seara pe rampa de gunoi de la Pata Rât, autorităţile sesizând Poliţia întrucât există suspiciuni că focul ar fi fost provocat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara pe rampa temporară de gunoi de la Pata Rât, fiind afectată o suprafaţă de teren de circa un hectar. Iniţial, au fost trimise pentru intervenţie două autospeciale, iar duminică dimineaţă numărul lor a ajuns la şase. Din cauza naturii materialelor, deşeuri de diverse tipuri, este foarte periculos ca acestea să fie mutate astfel încât să se ajungă la focarul incendiului şi trebuie să folosim multă apă încât aceasta să se infiltreze până la bază pentru stingerea incendiului. În cele peste 12 ore de intervenţie s-au folosit peste 250 de tone de apă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş.

Primarul Emil Boc a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că în acest caz a fost sesizată şi Poliţia.

”Duminică dimineaţă au rămas mici focare de incendiu în interiorul rampei care se pot redeschide, dar pompierii le supraveghează în continuare. Conducerea ISU a mobilizat resursele necesare pentru a împiedica extinderea incendiului. Traficul aerian de pe aeroport nu a fost afectat, iar programul de ridicare a gunoaielor din oraş a fost respectat. Administratorul rampei de deşeuri, RADP, a depus plângere penală la Poliţie în vederea identificării celor care au provocat acest incendiu, existând suspiciuni că a fost un incendiu provocat deliberat”, a precizat Boc.

Rampa de la Pata Rât, unde a izbucnit incendiul, este una temporară, amenajată de RADP Cluj-Napoca, în apropierea vechii rampe care este închisă de mai mulţi ani, aici putând fi depozitate deşeuri până la finalizarea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor construit de Consiliul Judeţean Cluj, proiect cu fonduri europene.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More