Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Incendiu la Școala Gimnazială din Nima

0 277

Pompierii dejeni au fost solicitați miercuri dimineață să intervină la un incendiu produs în clădirea Școlii Gimnaziale din localitatea Nima.

Echipaje de stingere a incendiilor cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej au fost trimise să intervină pentru lichidarea unui incendiu în localitatea clujeană Nima.

Potrivit primelor informații, incendiul se manifesta la nivelul centralei termice a școlii din localitate.

”Personalul didactic, care a anunțat incendiul pe numărul unic pentru apeluri de urgență, a precizat că incendiul se manifestă doar la spațiul unde este amplasată centrala termică. Spațiile claselor au fost evacuate în momentul în care a fost anunțat incendiul”, transmit reprezentanții ISU Cluj.

Pompierii au sosit la locul incendiului și au constatat că a fost vorba despre o defecțiune a centralei termice care a distrus boilerul centralei, fiind degajați vapori de apă și fum. Situația este sub control, nu sunt persoane rănite și nu au fost bunuri distruse de flăcări. În timpul intervenției au fost evacuați cinci elevi, care sunt în afara oricărui pericol.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More